Primul Trailer al filmului FURY (2014), cu Brad Pitt


În sfârșit online! Primul trailer al noului film FURY (2014) a apărut online. Înainte de acest trailer au mai fost câteva imagini pe internet dar, ba nu erau oficiale, ba nu erau întregi.

Așadar, ce este acest film Fury și de ce atât de multă zarva în jurul său? Vom fi foarte scurți - Brad Pitt, Shia Labeouf și Logan Lerman. Dacă în cazul lui Brad Pitt nu mai e nevoie de nicio prezentare, el fiind protagonistul a multe filme de succes în ultimul deceniu, ultimul dintre ele fiind 12 ani de sclavie, în cazul lui Shia Labeouf amintim de filmele Transformers dar și de ultimul rateu pe care l-a dat, aparând într-un film ce inițial a fost interzis în Romania, datorita conținutului sexual și de prost gust. (ne iertați dacă am fost prea sinceri, dar nu chiar orice film reprezintă artă) Evident, din acest film mai face parte și Logan Lerman, pe care poate vi-l amintiți din Percy Jackson Monstrii Apelor.

Dacă am terminat cu prezentarea actorilor, trecem la prezentarea filmui FURY, care este un film de război și în care vorbim mai exact despre al Doilea Război Mondial, anul 1945. Aliații își fac drum încetul cu încetul pentru a doborî armata nazista și pentru a aboli tirania pentru totdeauna, iar sergentul Wardaddy (Tătic de război) interpretat de Brad Pitt, este comandantul unui echipaj mic dar eficient care va trebui să își facă treaba într-un mod mai mult decât eroic, dacă se vrea victoria. Strategii complexe trebuie aceștia sa pună la cale pentru a răzbate și pentru a se impune în fața naziștilor.

Regizorul și scenaristul acestui film este David Ayer, iar din distribuție mai fac parte și actorii Michael Pena, Jon Bernthal, Jason Isaacs, Scott Eastwood și Xavier Samuel. Aceștia vor debuta în filmul FURY 2014 care va apărea în cinematografele din România începând cu data de 14 Noiembrie 2014. Până atunci, bucurați-vă de acest prim trailer lansat de Sony Pictures.

Filme Populare

 
Copyright © 2013 - 2016 Filmul de azi
-->