Dacă ești un PC gamer înrăit, calculatorul tău rămâne pornit ore în șir. Însă, știai că praful și mizeria îți pot încetini PC-ul?

Când praful se adună pe componente, PC-ul tău se poate încinge mult mai repede. Asta poate încetini și afecta performanța sa. De aceea trebuie să îl cureți bine și în mode regulat nu doar pentru a păstra performanța ci și pentru prelungirea duratei sale de viață.

Aici este un ghid scurt pentru curățarea PC-ului de gaming:

Găsește un loc unde să-l cureți

Caută cel mai bun loc pentru a curăța PC-ul. Asigură-te că nu se află nimic care să frece și să afecteze componentele. Caută un loc unde poți șterge praful și curăța mizeria fără probleme și pregătește o masă pe care să pui calculatorul.

Când praful se adună pe componente, PC-ul tău se poate încinge mult mai repede.

Oprește calculatorul și deconectează cablurile

Oprește calculatorul și scoate-l din priză. Oprește sursa de alimentare folosind butonul de la spate și ai grijă când scoți celelalte cabluri de la componente.

Dă jos panoul lateral

Pune PC-ul pe masă și dă jos panoul din partea dreaptă a carcasei deșurubând șuruburile cu care e strâns. Pune șuruburile într-un loc sigur pentru a nu le pierde.

Curăță praful folosind un aspirator

În funcție de când a fost ultima oară când ți-ai curățat calculatorul, vei observa că piesele sunt pline de praf. În cel mai rău caz, interiorul acestora pot fi acoperite cu un strat fin de praf.

Folosește un aspirator pentru a curăța fiecare componentă și muchie. Doar să ai grijă când aspiri componentele. Nu uita că acestea sunt fragile, și o singură greșeală din partea ta poate să le distrugă.

Scoate praful din îmbinări folosind aer comprimat

Ia un tub cu aer comprimat și folosește-l pentru a scoate praful din îmbinările la care nu ajungi. Poți folosi aspiratorul din nou pentru a aspira praful pe care l-ai scos din îmbinări.

Ce trebuie să ai în vedere e să nu folosește aer comprimat pe ventilatoare. Dacă faci acest lucru, ele se pot învârti mai tare decât au fost proiectate, ceea ce le poate deteriora.

Scoate și curăță componentele individual

De cele mai multe ori, e suficient să ștergi și să aspiri praful. Dar dacă nu e suficient, atunci s-ar putea să fii nevoit să demontezi fiecare componentă și să o cureți pe rând.

Când scoți componentele, asigură-te că le pui pe o suprafață care nu poate genera energie statică. Unele componente care ar trebui curățate în acest fel sunt răcitorul de la procesor, placa video și hard discul. 

Curăță grilajele

După ce ai terminat cu piesele din calculator, urmează carcasa procesorului. Dacă ai grilaje pe căile de aerisire, nu uita să le cureți și pe acestea. Poți folosi un tub de aer comprimat pentru a scoate praful din interiorul carcasei. Folosește un ștergător de praf pentru a șterge praful de la suprafață. După ce ai curățat tot, acum urmează să montezi piesele la loc și procesorul.

Curăță restul accesoriilor

Termină prin a curăța cu grijă restul accesoriilor calculatorului tău de gaming, printre care și mouse-ul, monitorul și tastatura.

Teme similare: